Un cetățean susține că medicul de gardă nu a vrut să ajute un om care a căzut în curtea unității
Acuzații de dezinteres la adresa medicilor de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea. Un cetățean susține că medicul de gardă nu a vrut să ajute un om care a căzut în curtea unității și s-a lovit la cap. Reprezentanții spitalului spun însă că personalul medical a acționat prompt.
Este vorba despre un bătrân de 75 ani, care potrivit reprezentanților SJU Vâlcea, a fost adus sâmbătă la unitatea medicală cu ambulanța, fiind în stare avansată de ebrietate.
„Pacientul a fost evaluat de către personalul nostru medical și, în urma examinării inițiale, i-a fost recomandată investigația CT, ca parte a protocolului standard de îngrijire. În intervalul de așteptare pentru efectuarea investigației, pacientul a părăsit salonul, în mod agresiv și necontrolat, îndreptându-se spre ieșirea din unitatea medicală. În timpul deplasării neautorizate spre poarta spitalului, acesta s-a dezechilibrat, a căzut și a suferit o lovitură la cap”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanții SJU Vâlcea.
A fost văzut de un bărbat care a și sărit în ajutorul lui. Acesta susține că medicul de gardă a refuzat să-l ajute.
„Astăzi am fost la Spitalul județean Rm. Vâlcea cu o mică urgență, ulterior așteptând afară l-am văzut pe acest domn în vârsta că este amețit, s-a prăbușit brusc la pământ, impactul i-a provocat răni majore craniene. Bineînțeles ca am intervenit imediat, am alergat într-un suflet către Urgența spitalului și am strigat după ajutor. ”Avem nevoie de ajutor, un domn a căzut și s-a lovit la cap foarte rău”!
M-am așteptat să vină cineva repede, dar din păcate am primit acest răspuns de la doctorul de gardă UPU: „Păi și noi ce să-i facem? Nu avem ce să-i facem!!!”. M-am întors imediat la domnul rănit și l-am ajutat să se ridică alături de încă 2 persoane din curtea spitalului județean, gardianul de la Delguard a adus un scaun pentru a-l transporta cu ușurință în interior. Ăștia sunt doctorii de la Spitalul Județean, cu salarii foarte frumoase, plătiți din banii oamenilor de rând…. Felicitări România!”, a scris Mihai, în grupul „Râmnicu Vâlcea | Tot ce mișcă în oraș”.
Postarea a stârnit revoltă printre utilizatorii Facebook: „De 6 ore sunt la UPU și nimeni nu face nimic, mori cu zile în spitalul din Valcea… Rasul lumii suntem”;„Trebuia sunat la 112 și spus că o persoană a amețit și căzut în curtea spitalului și ca solicitați ajutorul unui echipaj de ambulanta”.
Reprezentanții SJU Vâlcea afirmă însă că: „personalul medical a intervenit prompt și a acordat îngrijirile necesare pe loc. După stabilizare, pacientul a fost transportat și a efectuat investigația tomografică programată. În urma finalizării procedurilor medicale și a unei reevaluări a stării generale de sănătate, pacientul a fost externat în siguranță, fiind însoțit și preluat de preotul paroh din Jiblea, care a asigurat îngrijirea și supravegherea acestuia după externare.
Conducerea spitalului subliniază importanța respectării indicațiilor personalului medical și a protocolului de siguranță internă, pentru prevenirea unor astfel de incidente și asigură comunitatea de implicarea și promptitudinea personalului medical în gestionarea oricăror situații neprevăzute”.







