Un bătrân a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o trecere de pietoni din Craiova. Un bărbat de 57 de ani din oraș, care conducea pe strada Motru, la intersecție cu strada Brestei, din Craiova, a lovit un bătrân de 70 de ani care traversa trecerea de pietoni.
Bătrânul a ajuns la spital cu răni, iar șoferul nu consumase alcool. Întâmplarea avut loc în urmă cu două zile.
„În dimineața zilei de 11 februarie a.c, ora 07.17, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați de un bărbat 57 de ani, din localitate, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Craiova.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Motru, intersecție cu strada Brestei, din Craiova, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 70 de ani, din Valea Stanciului, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, conștient și cooperant. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
