Centrale fotovoltaice la compania de apă

Jurnalul Olteniei

Compania de apă din Mehedinți trece la energie verde. SECOM vrea să scadă costurile cu cinci centrale fotovoltaice. Este vorba despre o investiție cu fonduri europene.

„Valorificăm toate oportunitățile oferite de fondurile europene pentru modernizarea orașului și creșterea calității serviciilor publice. În acest sens, pentru a optimiza costurile cu energia electrică, societatea SECOM a accesat fonduri europene, implementând un amplu proiect pentru producerea energiei verzi.

Prin instalarea a cinci centrale fotovoltaice, operatorul de apă își acoperă în prezent 25% din necesarul de energie, reducând astfel costurile și asigurând totodată facturi stabile pentru cetățeni.

Cele cinci centrale au o capacitate totală de 1.338 kW și generează anual aproximativ 1.500 MWh.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 5 milioane lei, majoritatea provenind din fonduri europene”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

- Advertisement -

Proiectul prevede instalarea a 2.853 de panouri fotovoltaice, amplasate la: Uzina de Apă; Stația de Captare; Stația de Epurare; Stația de Repompare Drobeta; Sediul administrativ din strada Crizantemelor.

„Continuăm să atragem fonduri euu fropene pentru modernizarea orașului, investind în soluții sustenabile și contribuind la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai declarat Marius Screciu.

SC SECOM SA este operator regional pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în judeţul Mehedinţi, și are 130.000 de consumatori.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol