Incendiu într-un apartament din Râmnicu Vâlcea! Proprietarul găsit mort

Nedelea Raluca

Un incendiu a avut loc, vineri după-masă, într-un apartament din Râmnicu Vâlcea! Proprietarul, care avea probleme locomotorii, a fost găsit carbonizat. Pompierii vâlceni au intervenit pentru a stinge flăcările.

Bărbatul era imobilizat la pat. Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

„Pompierii vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu. Din spusele apelantului în apartament este posibil să fie o persoană cu probleme locomotorii. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SAJ. La sosirea pompierilor incendiul era stins, dar, din nefericire, în interiorul apartamentului a fost găsită o persoană carbonizată”, au transmis pompierii de la ISU Vâlcea.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol