Președinta SOS România a adus, luni, câțiva preoți la grupul parlamentar al partidului, pentru o slujbă religioasă la începutul sesiunii parlamentare din acest an. Ei au cântat „veșnica pomenire”, conform Știrile Pro TV.
În timpul ceremoniei religioase, conform imaginilor difuzate de Știrile Pro TV, se poate vedea că angajații stau în picioare, iar câteva femei participă la slujbă în genunchi.
Diana Șoșoacă a explicat că s-a cântat „veșnica pomenire” pentru că „au murit foarte mulți oameni pentru a se ridica această Casă a Poporului”.
„Nu poți să vorbești despre prezent dacă nu te raportezi la trecut, dacă nu mulțumești trecutului și dacă nu le mulțumești celor fără de care nu fi existat și n-ar fi fost posibil nimic. Iar în Casa Poporului, această casă care s-a făcut, pentru mine este cea mai frumoasă clădire pe care eu am văzut-o în viața mea și credeți-mă că am făcut aproape turul lumii, n-am văzut o altă clădire administrativă mai frumoasă ca aceasta”, a declarat Diana Șoșoacă.
Ea a adăugat și că Palatul Parlamentului este o „mândrie națională”, pentru că „tot ceea ce este aici este românesc, de la materiale până la producție și gândire”.
Șase parlamentari SOS părăsesc formațiunea
Tot luni, 6 parlamentari au anunțat că părăsesc partidul SOS. Este vorba despre patru deputaţi și doi senatori.
Aceștia au anunțat luni, în plen, demisia din grupul parlamentar, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Aceștia vor continua să activeze ca neafiliaţi.
Deputații care au părăsit partidul sunt: Andrei Cosmin, Alexandru Băișanu, Alexandrin Moiseev și Ecaterina Szoke, informează Știripesurse.
Liderul grupului, Dumitru Coarnă, a precizat că aceştia ar fi trebuit să-şi dea demisia şi din Parlament, nu doar din partid.
Diana Șoșoacă a anunțat că va candida la prezidențiale
Eurodeputata și-a anunțat, săptămâna trecută, candidatura la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai. Anunțul a fost făcut în Parlament, la conferința organizată de SOS România cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, scrie Realitatea.
„Am văzut că vreți să candidez la Președinția României. Țin să vă anunț că în Comitetul Național care a avut loc la Botoșani s-a votat candidată partidului la Președinția României, să fie Diana Ivanovici Sosoaca”, a afirmat Șoșoacă.
Președinta SOS a explicat că, deși luase decizia de a se retrage din viața publică, a fost convinsă de susținătorii ei să revină și să candideze.
Diana Șoșoacă a fost scoasă de CCR din cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024.








