VIDEO! Medici și asistenți din Dolj, acuzați de înșelăciune

Nedelea Raluca

9 percheziții au făcut oamenii legii doljeni, miercuri dimineață, la locuințele mai multor medici și asistenți din Filiași și Murgași Dolj, care sunt acuzați de înșelăciune. Anul trecut, cadrele medicale ar fi indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj că efectuează gărzi la un centru de permanență din Murgași și de fapt nu se întâmpla acest lucru. Pe aceste gărzi fictive, medicii și asistenții obțineau bani.

4 persoane au fost aduse la audieri.

„În cadrul acțiunii, polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în municipiul Craiova și în localitățile Filiași și Murgași, pentru documentarea activității unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – octombrie 2024, opt persoane, având calitate de cadre medicale, ar fi indus în eroare o instituție din Dolj, cu privire la desfășurarea programului de permanență în cadrul unui centru de permanență, raportând că ar fi efectuat servicii de gardă, în perioade de timp în care acestea nu ar fi fost prezente la sediul unității medicale, fapt ce ar fi determinat obținerea unor foloase patrimoniale injuste.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal. De asemenea, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând să fie dispuse măsuri legale”, transmit procurorii doljeni.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol