Costel Gâlcă anunță noi transferuri, după meciul cu Dinamo: „Sperăm ca săptămâna viitoare să poată să vină”

Anghel Catalin

CSU Craiova a avut o mare problemă în ofensivă, la meciul cu Dinamo. Oltenii au avut multe ocazii de gol, dar nu au reușit să trimită mingea în poartă. La finalul meciului, Costel Gâlcă l-a lăudat, totuși, pe Jovo Lukic, vârful care a făcut un efort fantastic, dar a și bifat o ratare de zile mari.

Antrenorul alb-albaștrilor spune că este frustrant să-și vadă echipa ratând atâtea ocazii și, la final, partida să se termine cu scorul de 1-1. Costel Gâlcă își dorește ca la următorul meci elevii lui să marcheze mai mult și să nu mai piardă puncte importante. Tot tehnicianul trupei din Bănie a vorbit despre transferurile pe care le așteaptă. El explică faptul că este destul de greu să găsească un vârf potrivit, dar speră ca cel puțin un nou atacant să semneze cu CSU Craiova, în următoarele zile.

E frustrant să ai 4,5 ocazii clare și să nu câștigi. Din câte îmi aduc aminte, ei au avut cornerul, o fază și nimic mai mult. Au avut momente în care au dominat meciul, dar am avut ocaziile mai clare. Îmi pare rău, îmi doream să înscriem mai mult. Nu a fost să fie, am dat de un portar în zile mari și a scos incredibil. A făcut o primă parte foarte bună (n.r. Lukic), a avut șansa să marcheze și nu a marcat, dar a făcut un efort de echipă extraordinar. V-am spus, am avut ocazii și e frustrat.

Nu a fost să fie, sper ca în următorul meci să înscriem. E mai greu pentru noi să luăm ceea ce ne dorim tot timpul. Avem discuții cu unii atacanți și sperăm ca săptămâna viitoare să poată să vină cel puțin unul.  Am putea să mai îmbunătățim jocul, adversarul este unul foarte bun, per total am fost mulțumit de tot ce am văzut în teren. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut, mai puțin că nu am putut să marcăm.  Sper să se întoarcă aceste ratări, sper să fie un echilibru în fotbal. Îmi doresc ca la următoarele meciuri să marcăm cu ușurință”, a spus Costel Gâlcă. 

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol