Magazine din Craiova, prădate de un tânăr de 24 de ani

Nedelea Raluca

Un tânăr de 24 de ani din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a furat produse cosmetice, alimente și băutură în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Acesta a dat spargere în patru magazine din oraș. Poliția l-a identificat pe tânărul de 24 de ani.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada 1-11 ianuarie a.c., o persoană necunoscută ar fi pătruns în incintele a patru societăți comerciale, din municipiul Craiova, de unde ar fi sustras produse cosmetice, alimente și băuturi, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

În urma activităților desfășurate de către polițiști, ieri, 16 ianuarie, a fost identificat și prins un tânăr, de 24 de ani, din localitate, bănuit de comiterea furturilor.

Acesta a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a transmis IPJ Dolj.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile pentru furt calificat.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol