Fostul ministru al sportului, Eduard Novak, a lansat un atac la adresa SCM Rm. Vâlcea după rezultatul de egalitate din Germania, din grupele Ligii Europene: „Uitați-vă și admirați echipa românească formată din trei jucători români…Ar trebui să vă fie rușine! Nu aveți deloc respect pentru această țară și demnitate față de națiunea română. A fost necesar să vin eu, ungur, să cer o proporție de 40% jucători români pe teren….”, a spus Eduard Novak pe rețelele de socializare.
Replica oficialilor vâlceni a venit prompt: ‘’SCM Râmnicu Vâlcea a debutat în grupele EHF European League cu un egal, rezultat remarcabil obținut în Germania, 31-31, în compania grupării BV Borussia Dortmund, lidera la zi a campionatului german și una dintre echipele de top ale Europei. Însă, paradoxal, suntem nevoiți să facem completări în urma unui atac infam și complet nefondat, venit din partea unui personaj din sfera politică. Într-o postare lipsită de respect pentru sportul românesc, acesta a ales să minimalizeze munca, sacrificiile și succesul sportivelor noastre obținut pe un teren străin, într-un context medical deosebit de sensibil, sugerând că echipa nu respectă România pentru că a aliniat un lot cu mai multe sportive din Uniunea Europeana. Considerăm că acest tip de discurs populist, care ignoră realitățile handbalului modern, handbalului de performanță internațional, este profund nedemn.
Realitatea SCM Râmnicu Vâlcea:
• Problemele medicale: În meciul cu Borussia Dortmund nu ne-am putut baza pe aportul unor jucătoare importante precum Cristina Florica, Diana Neagu, Anamaria Grigore sau Daniela de Jong, toate fiind indisponibile din varii motive medicale. Dacă Cristina și Diana au fost lăsate la Râmnicu Vâlcea din cauza virusului gripal care ne-a creat momente grele în această perioadă, iar Daniela se află în recuperare, Anamaria Grigore, parte din delegație pentru acest joc, a fost nevoită să urmărească partida cu Dortmund din camera de hotel, sportiva având febră. Cu toate acestea, roș-albastrele, au dat dovadă de unitate, obținând astfel un rezultat care onorează comunitatea noastră care susține acest club, implicit România.
• Româncele din teren: Deși afectată de absențe, echipa a aliniat sportive românce care au luptat până la final, alături de colegele lor din alte țări, pentru a reprezenta Vâlcea cu mândrie pe plan internațional, implicit România. Astfel, Raluca, Rebeca, Alicia și Asma au făcut un joc foarte bun în această deplasarea internațională. Menționăm că legea despre care se aminteste a fost desființată de o instanță judecătorească în primă instanță și oricum nu ar face obiectul activității internaționale.
• Promovarea tinerelor sportive românce: Clubul nostru investește constant în viitorul handbalului feminin. Avem grupe de mini-handbal, echipe de junioare și tineret care contribuie la baza handbalului românesc. În total, peste 260 de fete se pregătesc gratuit în cadrul clubului nostru; dintre care 230 de sportive la nivel de minihandbal. Acest lucru se datorează exclusiv Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Mai mult, la o altă secție sportivă a clubului, peste 700 de copii se pregătesc pentru performanță, tot gratuit, la grupele de fotbal ale clubului.
Handbalul modern este un sport global, unde colaborarea internațională este parte a performanței, iar în acest sens se pot enumera nenumărate exemple ale echipelor care fac performanță în lume. 𝐂𝐫𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐧𝐞𝐟𝐨𝐧𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐦𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐜 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞, 𝐜𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚, 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐨 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥.
SCM Râmnicu Vâlcea rămâne dedicat valorilor sale: respect, fair-play, performanță și promovarea tinerelor generații de sportivi.
SCM Râmnicu Vâlcea este un club finanțat integral de comunitatea locala, care are obiective înalte, cu scopul de a face performanță atât pe plan național, cât și internațional. ‘’