Florin Șchiopu, liderul sindical al angajaților din Penitenciarul Târgu Jiu și din țară, a declarat că situația personalului din sistem a devenit atât de gravă încât bucătarul de la Penitenciarul din Târgu Jiu a fost nevoit să păzească deținuții. El a preluat această responsabilitate în perioadele în care polițiștii de penitenciar refuzau să facă ore suplimentare, care nu sunt plătite.
„Am ajuns să punem bucătarul în postul de pază. Ce știe el cu arma? Ce face în cazul unei revolte? Cum acționează? El pune mâna pe o armă o dată la 10 ani sau niciodată pentru că are domeniul lui de activitate. Am avut de mai multe ori în ultimele două săptămâni situația în care schimbul care trebuia să intre în serviciu a refuzat să mai intre. Au fost și protestele. Cei de la administrativ au asigurat activitatea de supraveghere”, a declarat Șchiopu, conform Pandurul.