Andrei Ivan a plecat în Turcia, să-și adune forțele în Liga 2, la o formație care încă nu îndrăznește să se gândească serios la promovare. Atacantul nu mai avea loc la CSU Craiova, unde Costel Gâlcă a încercat să îl readucă la forma din trecut. Astfel, șefii clubului au acceptat propunerea impresarului și l-au trimis pe fotbalist la o altă echipă, sub formă de împrumut.
Mihai Rotaru spune că Ivan nu a plecat la mai bine, dar dacă fotbalistul și-a dorit să plece, clubul a acceptat. Patronul alb-albaștrilor susține că nu se pune problema ca turcii să îl transfere definitiv pe jucător și că, în urmă cu 2 ani, Bordeaux voia să plătească aproape 3 milioane de euro pentru atacant.
„E împrumutat fără opțiune de cumpărare la clubul din Turcia. Se va întoarce la Craiova. Sper să aibă un sezon bun și să își dea un restart. Nu e o dezamăgire. Nu a ajuns să aibă o carieră pe măsura calităților sale. S-a numărat printre golgheterii campionatului de două sau trei ori. Ultimul an și jumătate a fost prost pentru el. Era un atacant de 17-18 goluri pe sezon. Cariera lui stagna și a ales această propunere. El cu impresarul au venit cu această propunere.
Nu poate fi un pas înainte. Este un pas pe care el îl face pentru a reveni în fotbalul de performanță. Nu are cum să fie un pas înainte. E un mare pas în spate, dar când a fost vândut cu 3 milioane a închis un ciclu. Apoi a venit un alt Ivan. Acum doi ani, Bordeaux trimisese avion privat și voia să dea 2,8 milioane de euro. Dar avea probleme și nu a putut să-l legitimeze. Au și dat faliment cei de la Bordeaux”, a declarat Mihai Rotaru, la DigiSport.
În timp ce Andrei Ivan ajungea în Turcia și oferea declarații optimiste, austriecii îl criticau. Aceștia și-au amintit de perioada în care fotbalistul juca pentru Rapid Viena și nu au avut cuvinte prea bune de spus la adresa jucătorului român, în care Mihai Rotaru a avut mare încredere.
„Atacantul stânga român Andrei Ivan a fost considerat unul dintre cele mai slabe transferuri din istoria recentă a Rapidului. Pentru restul actualului sezon, Ivan va juca acum împrumutat la clubul turc de ligă a doua Adanaspor.”, au scris cei de la abseits.at.