Găsită moartă în fântână. Era dată dispărută

Nedelea Raluca

O femeie de 77 de ani din Băilești, care fusese dată dispărută, luni dimineață, a fost scoasă moartă dintr-o fântână abandonată. Femeia a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de acasă.

”În acestă după-amiază, în continuarea căutărilor privind dispariția femeii de 77 de ani, din municipiul Băilești, în sprijinul polițiștilor au venit și jandarmi, pompieri, polițiști locali și voluntari, femeia fiind găsită căzută într-o fântână abandonată.

De urgență, s-a procedat la scoaterea femeii din fântână, din nefericire aceasta fiind decedată. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. De asemenea, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, spune Poliția Dolj.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol