Interpretul de manele Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare într-un dosar de proxenetism și spălare de bani.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, transmit Știrile PRO Tv.
De asemenea, manelistul a scăpat de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, pentru că fapta s-a prescris.
În afara pedepsei cu închisoarea, Mocanu a fost condamnat, miercuri, și la plata unei amenzi penale de 150.000 de lei.
Dani Mocanu a fost inculpat, alături de alți nouă inși, unul fiind fratele său, Romario, pentru constituirea unei rețele prin care ar fi exploatat mai multe femei, vreme de șase ani, între 2011 și 2017.
Indivizii ar fi racolat victimele pe care le-ar fi trimis în Marea Britanie, să se prostitueze.
În aprilie 2022, judecătorii Curţii de Apel Piteşti l-au condamnat definitiv pe Dani Mocanu la o amendă penală de 15.000 lei pentru incitare la ură sau discriminare după ce în 2019 acesta a postat pe YouTube un videoclip în care incita la ură împotriva femeilor.
În 2022, manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor după o bătaie la o benzinărie din Pitești.
Manelistul Dani Mocanu a lansat, în noiembrie 2024, o manea în care îl promova pe candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă.