„Avem ordinul de începere a lucrărilor pentru ceea ce va fi a doua clădire nouă de spital pe care o face Consiliul Județean Vâlcea după revoluție, în municipiul Râmnicu Vâlcea”, este anunțul președintelui consiliului Județean vâlcea, Constantin Rădulescu, joi, 9 ianuarie 2025.
Proiectul vizează extinderea blocului operator este finanțat din fonduri europene și are o valoare de peste 7 milioane euro. Este vorba despre extinderea blocului operator prin construirea unui nou corp de clădire cu trei etaje și o suprafață construită de cca 2.250 mp. În noul imobil vor funcționa 9 săli de operații, cu spațiile auxiliare necesare.
Proiectul cuprinde și modernizarea celor 5 săli de operații existente, dar și dotarea blocului operator cu aparatură medicală de ultimă generație, dotări pentru care vom semna în câteva zile contractul de furnizare. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
„Această clădire nu înseamnă doar o clădire și ziduri, această clădire înseamnă și dotări, înseamnă și aparatură de ultimă generație. Sunt foarte bucuros că astăzi pornim pe acest drum tot la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea unde ne străduim să asigurăm cele mai bune condiții pentru cei care lucrează în spital și pentru cei care au nevoie de servicii medicale de specialitateȚ, a mai precizat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.