UTA Arad a renunțat la serviciile lui Robert Popa, jucător împrumutat de la FCU Craiova. Portarul nu a mai fost dorit de Mircea Rednic și sunt șanse mari să ajungă la o altă formație, dacă nu vrea să revină la echipa patronată de Adrian Mititelu. Patronul clubului din Bănie este într-o situație delicată. El spera ca fotbalistul să fie achiziționat definitiv de arădeni sau, cel puțin, să joace acolo până în vară și să atragă atenția unui club dispus să îl transfere.
„Împrumutat de la FCU Craiova la începutul sezonului 2024-2025, înțelegerea cu Robert Popa și UTA s-a încheiat astăzi. Clubul nostru îi mulțumește pentru munca depusă în cele 16 meciuri în care a apărat poarta “Bătrânei Doamne” și îi urează mult succes pe mai departe.”, au scris cei de la UTA Arad pe pagina de Facebook a clubului.
Alexandru Meszar, conducător la UTA Arad, a explica situația. Din spusele acestuia, Robert Popa l-a supărat destul de tare pe Mircea Rednic, în momentul în care a făcut câteva declarații nefericite la adresa colegilor din vestiar. Apoi, portarul ar fi ales să plece acasă mai repede decât a stabilit antrenorul echipei, iar acea decizie a dus și la încheierea împrumutului.
„Au fost și acele declarații neinspirate ale lui Popa la adresa colegilor săi, după meciul din Giulești. El fiind încă doar un jucător împrumutat de la FCU. Eu am încercat să mai atenuez din impactul acelor declarații făcute împotriva colegilor din vestiar. Dar apoi au fost și alte probleme, cele care l-au făcut pe Mircea Rednic să își facă definitiv o idee asupra comportamentului lui Popa.
El era accidentat și a decis să plece acasă mult mai devreme față de cum stabilise Mircea Rednic. Acest lucru a pus capac. Iar dacă s-a ivit posibilitatea să îl transferăm definitiv pe Gorcea de la U Cluj. Rețineți definitiv, atunci noi am optat să îl aducem pe Gorcea, cel care este și un portar mai înalt ca Popa. Nu am discutat cu domnul Mititelu despre faptul că Robert Popa nu mai rămâne la noi”, a declarat Alexandru Meszar, pentru ProSport.