Peste 80 de kilometri de drumuri din județul Mehedinți au fost modernizate anul trecut. Administrația județeană a profitat de fondurile europene, dar și de cele guvernamentale.
„Anul 2024 a fost unul greu, dar cu multe rezultate administrative la
nivelul Consiliului Județean Mehedinți, ceea ce ne face să intrăm cu speranță în 2025, să accesăm noi surse de finanțare și să atragem fonduri pentru investițiile de care județul are nevoie.
Cu fonduri europene, fonduri guvernamentale și de la bugetul național am început investiții pe mai multe tronsoane de drumuri județene, astfel că acum, peste 80 de kilometri din acestea au strat nou de asfalt urmând ca lucrările să se finalizeze pe parcursul anului 2025.
Astfel, în cadrul Programului Regional Sud – Vest Oltenia, pe exercițiul financiar 2021 – 2027, am atras fonduri în valoare de 50 milioane de euro, pentru modernizarea a 66 kilometri drumuri județene”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Potrivit acestuia, cele mai multe sunt în stadiu avansat de execuție:
DJ 562, Gemeni – Dârvari – Obârșia de Câmp (intersecție DN 56A);
DJ 564, Nicolae Bălcescu (intersecție DN 56A) – Viașu – Pătulele (intersecție DJ 562A) – Dănceu;
DJ 564, Dănceu – Jiana (intersecție DJ 606) – Scăpău (intersecție DJ 562);
DJ 562 Devesel (intersecție DN 56B) – Scăpău (intersecție DN 56A, Stârmina).
DJ 671E, tronsonul DN67(Ciovârnășani)- Șișești – Ilovăț – int. DJ 671A (Șovarna)
În paralel, cu finanțare guvernamentală, în cadrul Programului Național de Investiții, în 2024, Consiliul Județean Mehedinți a demarat lucrările de execuție pe
DJ 607B, Magheru – Bunoaica, L=19,4 km;
DJ 606A, Dumbrava – Plopi, L=12km;
DC Stăncești, L=3,8 km.
„Prioritare pentru anul 2025 sunt lucrările de execuție pe DJ 671E, tronsonul DN67A(Corcova) – intersecție Pârvulești (limită Căzănești), L=21 km, pentru care avem finanțare din fonduri europene și guvernamentale.
Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în 2024 și vă asigur că voi fi în continuare omul care va pune investițiile și dezvoltarea județului nostru pe primul plan!
Le mulțumesc colegilor din cadrul Consiliului Județean Mehedinți pentru implicarea de care dau dovadă cu fiecare proiect pe care îl implementăm”, a mai declarat Aladin Georgescu.