luni, ianuarie 6, 2025

Ultima ora

Sport

Bărbat din Orlești arestat pentru tentativă de viol

Un bărbat în vârstă de 44 ani din Orlești, a fost arestat pentru tentativă de viol.

Joi, 2 ianuarie 2025, în jurul orei 08:00, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Orlești, în timp ce se afla la un priveghi împreună cu persoana vătămată, o femeie de 64 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, i-ar fi propus acesteia să întrețină raporturi de natură sexuală împotriva voinței sale.

„Având în vedere cele sesizate, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,tentativă de viol”, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea activității infracționale și luarea măsurilor legale care se impun. Astfel, în urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 2 ianuarie 2025, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Vineri, 3 ianuarie 2025, Judecătoria Drăgășani a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au precizat polițiștii vâlceni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica