marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Deținuții, puși la muncă pe șantierele de pe autostrăzi

Parteneriat între CNIR și Administrația Penitenciarelor

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a încheiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a oferi deținuților în regim semideschis oportunitatea de a lucra pe șantierele viitoarelor autostrăzi și drumuri expres, relatează Profit.ro, citând postul B1 TV, conform Libertatea.

„A fost o discuție cu Administrația Penitenciarelor pentru a include deținuți în proiectele de drumuri. Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț a fost primul proiect în care am inclus această posibilitate, urmând ca antreprenorul care își asumă să folosească forța de muncă a celor din penitenciare să primească și un punctaj.

Am prevăzut totul în documentație, iar dacă Agenția Națională pentru Achiziții Publice, ANAP. va valida, acesta va fi primul contract. Personalul de la Administrația Penitenciarelor va răspunde de transportul pe șantier și pază. Deținuți vor primi zile de libertate și bani”, a explicat directorul general CNIR, Gabriel Budescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oficialul CNIR a declarat că „nu-i obligă nimeni să vină“, însă „deținuții care au lucrat pe șantiere și doresc să continue pot fi angajați de constructori după eliberare, reintegrați și calificați“. Exemple similare au existat, precum modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești, unde au fost implicați deținuți. Această inițiativă contribuie la reintegrarea lor în societate și ajută la acoperirea deficitului de forță de muncă de pe șantiere.

Totodată, un bonus de 3% (din totalul de 6% destinat creșterii incluziunii sociale) va fi acordat antreprenorilor care angajează și califică la locul de muncă persoane private de libertate. Contractul, în valoare de peste 6 miliarde de lei, pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, a fost publicat luni, 23 decembrie 2024, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va fi disponibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 februarie 2025.

Politica