vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Tâlhari reținuți de polițiști. Trei femei le-au fost victime

Trei femei au fost tâlhărite în timp ce mergeau pe străzi din Drobeta Turnu Severin. Vinovații – doi bărbați din Șimian.

Oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile acestora.

„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare trei mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhărie calificată. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă necesare soluționării cauzei. Din cercetări a reieșit că, la finalul lunii noiembrie a.c., persoane necunoscute ar fi deposedat de genți folosind acte de violență, trei femei cu vârste cuprinse între 48 și 69 de ani, care se deplasau pe străzi din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Au fost puse în executare două mandate de aducere. Din probatoriul administrat, doi bărbați de 20, respectiv 34 de ani, ambii din comuna Șimian, au fost reținuți pentru 24 de ore”, potrivit Poliției Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceștia vor fi prezentați Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin cu propunere de arestare preventivă.

Politica