Un pieton a fost omorât de un șofer din Olt

Nedelea Raluca

Un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 28 de ani. Totul a avut loc, luni seară, în localitatea Traian din Olt. Șoferul nu conducea băut. Bărbatul de 63 de ani a murit pe loc.

“Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Traian, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical sosit la fața locului, fiind declarat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol