marți, decembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Tatăl lui George Simion, acuzat că și-a amenințat cu moartea cumnata

Tatăl lui George Simion s-a ales cu dosar penal după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea. Incidentul a avut loc într-o comună din județul Vrancea.

A fost emis și un ordin de protecție, pentru că polițiștii au considerat că tatăl președintelui AUR este un pericol pentru ruda sa.

Tatăl lui George Simion a intrat fără drept în casa cumnatei sale și a amenințat-o pe femeie. Aceasta a sunat la 112 și polițiștii au ajuns destul de repede acolo. Au văzut că bărbatul este recalcitrant și l-au ridicat de acolo. A fost dus un spital, unde a fost internat, însă anchetatorii au deschis acum dosar penal, scrie digi24.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La data de 15 noiembrie 2024, ora 14.01, polițiștii Secției 1 Golești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Focșani, cu privire la faptul că un bărbat, din municipiul București, ar fi pătruns fără drept în locuința părinților acesteia, adresând amenințări”, potrivit unui comunicat al Poliției.

Potrivit informațiilor Digi24, tatăl liderului AUR era beat în momentul în care a provocat acest scandal. A fost emis și un ordin de protecție, pentru că polițiștii au ajuns la concluzia că există un risc iminent ca tatăl lui George Simion să o agreseze pe ruda respectivă.

În plus, cumnata bărbatului este judecătoare la Tribunalul din Vrancea și ea a reclamat acest lucru.

„Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare. De asemenea, în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a fost emis ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică”, a mai transmis Poliția.

Politica