Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru 24 de ore, pentru două infracțiuni.
„Astfel, la data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 13.46, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Băbeni, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist de 51 de ani care circula în aceeași direcție.
În urma impactului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, iar biciclistul a fost condus la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost identificat și testat cu aparatura din dotare, care a indicat o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, față de bărbatul de 40 de ani din orașul Băbeni, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea luării unei măsuri legale care se impune< au comunicat polițiștii vâlceni.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorului de caz.