Meteorologii au emis noi avertizări de vânt puternic. Mare parte din țară va fi sub cod galben, în timp ce în zonele montane va fi cod portocaliu de viscol.
De la ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabil până mâine dimineață.
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, de 75…95 km/h și vor fi perioade cu viscol.
Potrivit ANM, luni și marți, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60…90 km/h. Vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile și va fi viscol.
La altitudini de peste 1600 de metri, în Carpații Orientali și Meridionali, va fi cod portocaliu de viscol. Vântul va sufla cu rafale de 90…120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității.
Vor fi intensificări ale vântului și în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei și Crișanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în vestul și sudul Olteniei și al Transilvaniei.
Pentru aceste zone a fost emis cod galben. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50…60 km/h, avertizează meteorologii. Aceștia adaugă că temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, dar pe suprafețe și cu viteze mai mici (rafale de 40…50 km/h).