Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, în colaborare cu cei ai Biroului Siguranța Școlară, au organizat sâmbătă, 14 decembrie 2024, o activitate cu caracter informativ – preventiv în cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Scopul principal al activității a fost informarea cetățenilor cu privire la importanța respectării normelor legale, precum și prevenirea faptelor antisociale. Astfel, trecătorii au beneficiat de recomandări utile pentru prevenirea accidentelor rutiere și a altor incidente neplăcute în perioada sărbătorilor. Polițiștii au oferit informații cu privire la comportamentele responsabile în trafic și în spațiul public. Copiii au avut ocazia să participe la activități interactive în cadrul laboratorului de educație rutieră. De asemenea, au fost prezentate diverse echipamente și mijloace tehnice utilizate de poliție pentru monitorizarea traficului și creșterea siguranței rutiere.
Totodată, polițiștii au subliniat importanța adoptării unui comportament preventiv în trafic, mai ales în condiții de iarnă, precum și evitarea consumului de alcool sau alte substanțe înainte de a conduce.