La data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost inițiat prin “Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției”, adoptată la New York la data de 31 octombrie 2003. România a semnat Convenția la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) și a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15.09.2004. Ziua de 9 Decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au desfășurat activități preventive cu cetățenii în diferite zone ale municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv Târgul de Crăciun amplasat în piațeta centrală a orașului și în incinta unui complex comercial, cu participanții la trafic, precum și cu candidații la probele teoretice și practice ale examenului de obținere a permisului, dar și cu instructorii auto din cadrul unor școli de șoferi din județul Vâlcea.
Astfel, polițiștii din cadrul DGA – SJA Vâlcea au distribuit materiale de informare cu tematică anticorupție și au prezentat persoanelor participante la activități aspecte referitoare la consecințele implicării în fapte de corupție și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, încurajând semnalarea unor astfel de infracțiuni, prin utilizarea gratuită a sistemului Call-center anticorupție 0800.806.806, la care pot fi sesizate faptele de corupție în care sunt implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Cu ocazia activităților preventive desfășurate de către ofițerii de poliție DGA, aceștia au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Reamintim faptul că, la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, al cărui sediu se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, în incinta Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, telefon/fax 0250.703.129, respectiv 0250.703.152, e-mail [email protected].