vineri, ianuarie 10, 2025

Ultima ora

Sport

BOR le cere credincioșilor să nu participe la protestele împotriva CCR

Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română.

Mesajul a venit în contextul în care pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice se menţionează că aceştia vor merge duminică în parohii pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României.

”Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice, s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale statului român.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale.

Astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor”, se arată într-un comunicatul BOR, potrivit ziarullumina.ro

Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii, mai arată sursa citată.

Politica