În această dimineață, în jurul orei 07:30, un tânăr a fost rănit grav într-un accident rutier pe Drumul Național 7, în localitatea Milcoiu, județul Vâlcea.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism și un ansamblu auto format dintr-un cap tractor și semiremorcă.
În urma impactului, bărbatul în vârstă de 28 de ani din localitatea Stroești, județul Vâlcea, care conducea autoturismul, a suferit răni grave și a fost transportat la spital. Din cauza stării sale, nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest. Femeia de 35 de ani din municipiul Deva, județul Hunedoara, care conducea ansamblul auto, a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte și împrejurările producerii evenimentului rutier.