S-a dus la culcare și când s-a trezit și-a găsit prietenul mort

Nedelea Raluca
1 Min Read

Un bărbat de 67 de ani a fost găsit mort de către prietenul lui. Acesta, împreună cu un prieten, s-au întâlnit la casa lui din orașul Corabia. Cei doi au consumat băuturi alcoolice. Ambii au mers la culcare, iar când acesta s-a trezit, l-a găsit pe bărbatul de 67 de ani mort.

Poliția nu are suspiciuni în ceea ce privește moartea bărbatului. Decesul ar fi survenit din motive medicale.

„La data de 4 decembrie 2024, în jurul orei 19:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat într-o locuință din orașul Corabia. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, alături de un echipaj de prim-ajutor, care a confirmat decesul bărbatului. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 67 de ani, din orașul Corabia.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragedia, în cauză fiind întocmit un dosar penal infracțiunea de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article