joi, ianuarie 9, 2025

Ultima ora

Sport

Dulciuri sau nuielușă? Copiii îl așteaptă, în această seară, pe Moș Nicolae

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii de pretutindeni așteaptă să vadă dacă primesc dulciuri sau o nuielușă.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Cine a fost moș Nicolae?

Ierarhul Nicolae este denumit ocrotitorul copiilor și este celebrat în zilele noastre pe data de 6 decembrie, data morții sale, în anul 352.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tradiția zilei își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, ce a trăit în secolul al IV-lea, scrie digi24.ro Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin „biruitor de popor”.

Nicolae a crescut într-o familie credincioasă și, încă de la o vârstă fragedă, a studiat Sfânta Scriptură și s-a arătat iubitor față de toate persoanele nevoiașe pe care le întâlnea.

I s-a încredințat lui Dumnezeu și a plecat către o mănăstire, pentru a se călugări, însă altul i-a fost drumul mai târziu.

Când a rămas fără părinți, și a primit moștenire averea familiei, Sfântul Nicolae nu a păstrat-o pentru el, ci a ajutat toate persoanele nevoiașe pe care le-a întâlnit.

În tradițiile românești, Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate, al mireselor şi, în mod special, al copiilor mici.

Sfântul a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie pentru că în această zi el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovaţi care urmau a fi omorâţi a două zi.

Deşi a fost cunoscut şi iubit încă din timpul vieţii sale, săvârşind nenumărate minuni, Sfântul Nicolae începe să fie cinstit din secolul al VI-lea, la peste două sute de ani de la adormirea lui.

Moș Nicolae și cadourile în ghete

Majoritatea copiilor din lume știu că, în luna decembrie, Moș Nicolae trece pe la casele lor și le lasă daruri în ghetuțe.

De numele lui sunt strâns legate mai multe legende, iar una dintre ele este aceea că a ajutat o familie de trei fete sărmane, care nu se puteau mărita, pentru că nu avea zestre. Tatăl lor își pierduse averea și, odată cu ea, și speranța că le mai poate oferi un cadou atunci când vor dori să se căsătorească.

Pentu a le salva de sărăcie, Ierarhul Nicolae a aruncat saci de monede de aur prin fereastra deschisă a casei, astfel încât fiecare fiică să ducă o viață mai bună, să aibă o zestre și să se poată căsători.

Potrivit legendei, săculeții cu bani au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete, iar de aici a început obiceiul de a pune daruri în ghete în ajunul zilei de Moș Nicolae.

Nuielușa în ghete, un obicei cunoscut de Moș Nicolae

Tot o tradiție cunoscută de Moș Nicolae, des auzită în legendele despre viața personajului, este și că, în noaptea de 5 spre 6 decembire, copiii pot primi o nuielușă dacă nu au fost ascultători în timpul anului.

Această legendă a pornit de la faptul că, Sfântul Nicolae, a fost investit cu rolul de ocrotitor al familiei, care intervenea, atunci când era nevoie, în educația copiilor.

Așa se face că, dacă cei mici nu ascultau, ei puteau primi o nuielușă. Însă, nuielușa trebuia să fie de măr și, imediat după sărbătoarea de Sfântul Nicolae, trebuia pusă în apă. Se spune că, dacă crenguța de măr înflorea până la Crăciun, atunci Sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a primit-o.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit ușor în toată lumea și, în aproape fiecare țară din Europa, oamenii au adaptat tradițiile și obiceiurile zilei. Încă din secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

Tradiții de Moș Nicolae în Europa

În Germania, tradiția sărbătoririi Moșului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân ce poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franța lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i ceartă pe copiii care n-au fost cuminți, dându-le o nuielușă.

La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți.

În Belgia și Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca și în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker. 

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia destinată micuților care nu au dat ascultare părinților.

Copiii din Italia așează pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.

În Croația, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.

În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă rugămințile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și „pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în ghete. 

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Iisus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultatori primeau în încălțări cartofi și bucați de cărbune.

În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea „Mikul Mail”, în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.

În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervaz pentru a fi umpluți de darnicul Moș. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.

Politica