Trei membre ale comisiei unei secții de votare din Mehedinți sunt acuzate că au votat în locul unei tinere aflată în Franța, dar și în locul mamei acesteia.
O tânără de 20 de ani, din comuna Punghina, figura că ar fi votat atât în județul Mehedinți, cât și în Franța. Polițiștii au făcut verificări și au stabilit că, în realitate, tânăra votase în Nantes. Așa au aflat că trei membre ale comisiei secției de votare din Mehedinți, au votat în locul tinerei, dar și în locul mamei acesteia.
„La data de 01 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat cu privire la faptul că o tânără de 20 de ani, din comuna Punghina ar figura verificată și validată atât la secția de votare nr. 250, la ora 11.00, cât și la secția 167 din Franța la ora 12.32. Din verificările efectuate de polițiști și discuțiile purtate cu președintele secției 167 din Nantes 2 Franța, s-a stabilit că tânără s-ar fi prezentat la secția din Franța, la ora și data indicată unde și-ar fi exercitat dreptul de vot.
Totodată, s-a stabilit că la secția de votare nr. 250, din județ Mehedinți trei femei cu vârste cuprinse între 46 și 55 de ani, din comunele Punghina și Vânători, având diverse calități în cadrul comisiei Secției de vot, ar fi votat fără a avea acest drept și ar fi semnat pe listele electorale, iar ulterior ar fi introdus buletinele de vot în urne, în numele tinerei de 20 de ani și al mamei acesteia de 40 de ani, fără ca acestea sa fie prezente la secția de votare. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot”, conform IPJ Mehedinți.