Bazinul de înot din Drobeta Turnu-Severin a fost cu siguranță cel mai dorit obiectiv de investiţii pe care severinenii l-au așteptat de la administraţia publică locală. Consiliul Județean Mehedinți și-a asumat acest drum și a reușit să redea tinerilor în mod special un vis ce părerea pierdut.
Modernizarea și reabilitarea bazinului de înot a presupus ore întregi de muncă, implicare, piedici, dar nicio secundă echipa care a lucrat la proiect împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi Aladin Georgescu, nu a renunțat. Fără sprijinul Guvernului #PSD acest obiectiv nu ar fi fost redat niciodată severinenilor.
„Este un proiect deosebit de important pentru întreg județul, nu doar pentru municipiul Drobeta Turnu Severin. Azi, putem spune că aici, copiii și tinerii fac performanță în adevăratul sens al cuvântului. Mulțumesc membrilor Guvernului Partidului Social Democrat care au înțeles încă de la început necesitatea și importanța acestui obiectiv și au finanțat invesția”, a declarat președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.
Bazinul beneficiază de un centru multifuncțional cu SPA, masaj, jacuzzi, sală fitness și salină pentru copii. De asemenea, bazinul corespunde organizării evenimentelor olimpice.
„Este unul din cele mai ambițioase proiecte pentru județul Mehedinți și pot spune că nu este doar un bazin de înot, ci un adevărat centru multifuncțional în care mehedințenii pot participa la activități de agrement și relaxare, dar cel mai important, pot face performanță la ei acasă”, a declarat deputatul PSD Alin Chirilă, omul care a susținut încă de la începutul demersurilor acest proiect în Parlamentul României.
Fiecare copil merită să fie îndrumat și încurajat să-și urmeze visele, să fie susținut într-o dezvoltare sănătoasă, iar în Mehedinți acest lucru a fost posibil cu sprijinul Guvernului #PSD și a administrației județene PSD sub conducerea președintelui Aladin Georgescu.
Votați #PSD pentru Mehedinți, la alegerile parlamentare!
Poziția_1_pe_buletinul_de_vot!
Comandat de PSD Mehedinți, executat de Inter Regional Management SRL
CMF: 11240017