Un bărbat din Vâlcea a ajuns după gratii, pentru 30 de zile, pentru că a înjunghiat un alt bărbat, cu un cuțit, în zona inimii. Cei doi se aflau la casa inculpatului din comuna Runcu din Vâlcea. Din cauza consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, iar acesta a înjunghiat victima în piept cu un cuțit. Bărbatul a decedat la scurt timp după.
„Din referatul cu propunere de arestare prcventivă a rezultat faptul că:
La data de 26.11.2024, în jurul orei 18,00, inculpatul in timp ce se afla la locuința sa din comuna Runcu, jud. Vâlcea impreună cu victima, în urma unui conflict spontan cu acesta din urină și pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit direct in piept, în zona inimii, producându-i victimei secționarea arterei coronare anterioară stânga, survenind ulterior decesul acesteia in dimineața zilei de 27.11.2024, in jurul orei 08,00, intre leziunile traumatice constatate și deces existând legătură directă și necondiționată de cauzalitate”, a transmis parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Întâmplarea s-a petrecut în urmă cu două zile. Acesta a fost prezentat instanței cu propunere de arestare p1eventivă, pe o perioadă de 30 de zile.