vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Stelian Bărăgan: „Îmi doresc să continuăm investițiile pentru Dolj! Este esențial să avem Guvernul nostru și un președinte social-democrat, care să ne susțină proiectele și să le facă realizabile“

Stelian Bărăgan este candidat PSD Dolj pentru Camera Deputaților, unul dintre specialiștii în educație și administrație publică propuși de organizația județeană pentru Parlamentul României.

Acesta face parte de peste 22 de ani din cadrul Partidului Social Democrat Dolj. De aproape 20 de ani este director în cadrul uneia dintre cele mai mari universități din țară, Universitatea din Craiova, cu o implicare activă în administrația locală ca viceprimar al Craiovei și consilier județean, fost subsecretar de stat, actual secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ca pregătire academică înaltă, Stelian Bărăgan a urmat cursurile Universității Naționale de Apărare, secțiunea Politici și Strategii de Securitate Națională și vine în fața dumneavoastră cu o vastă experiență atât politică, cât și administrativă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ca viceprimar al Craiovei, în perioada 2017 – 2020, m-am implicat în numeroase proiecte de dezvoltare locală menite să îmbunătățească viața craiovenilor. Ca subsecretar și secretar de stat, am participat la elaborarea și implementarea politicilor care au adus beneficii reale pentru toți românii. Experiența acumulată de-a lungul timpului m-a învățat că soluțiile eficiente provin din dialog constant cu cetățenii și dintr-o viziune pe termen lung, bazată pe transparență și responsabilitate“, a declarat candidatul PSD Dolj la Camera Deputaților.

Experiența în gestionarea problemelor locale și colaborarea cu diverse instituții guvernamentale sunt două dintre atuurile care, spune Stelian Bărăgan, îl vor ajuta să reprezinte eficient interesele doljenilor în Parlament.

D06 Stelian Baragan social media 1

Stelian Bărăgan consideră că stabilitatea și echilibrul sunt cheia unei țări puternice, care vrea dezvoltare pe termen lung

„Scopul meu este să aduc schimbări reale și sustenabile la nivel local și național și pot face acest lucru pentru că am alături de mine o echipă unită și puternică, o echipă de al cărui sprijin mă bucur și o echipă pentru care Doljul contează – Partidul Social Democrat, pentru că vin cu cel mai bun și bine fundamentat plan de dezvoltare pentru România. Pentru că sunt singurii care pot oferi echilibru și stabilitate, Marcel Ciolacu și PSD merită să fie din nou pe primul loc în preferințele oamenilor la alegerile prezidențiale și parlamentare care urmează“, a mai adăugat Stelian Bărăgan, candidat la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.

Comandat de PSD Dolj, executat de Inter Regional Management SRL, CUI mandatar financiar 11240017

Politica