sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Adrian Câciu: Un specialist dedicat dezvoltării României, pe lista PSD Dolj pentru Camera Deputaților

Cu o carieră remarcabilă în administrația publică și o experiență vastă în domeniul financiar, Adrian Câciu este unul dintre candidații de top ai Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților. Deschide lista de candidați ai PSD Dolj și face parte dintr-o echipă care pune accentul pe competență și profesionalism. Adrian Câciu este recunoscut pentru implicarea sa directă în elaborarea politicilor publice menite să susțină dezvoltarea economică a României.

Traseul educațional al lui Adrian Câciu este unul solid, fiind absolvent al unei facultăți cu profil financiar-bancar și al unui master în Managementul Proiectelor de Dezvoltare. Începând cu anul 2001, și-a construit o carieră bine consolidată în administrația publică, ocupând funcții importante în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde a lucrat la programarea și implementarea fondurilor europene pentru agricultură. Ulterior, începând cu 2021, a ocupat funcția de ministru al Finanțelor, iar în prezent este ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prioritatea mea rămâne atragerea de fonduri europene“

Policlinica Buna Vestire Craiova

Adrian Câciu are o bogată experiență în analiza macroeconomică și politica fiscal-bugetară, participând activ la elaborarea a patru programe de guvernare ale Partidului Social Democrat. Aceste documente strategice au vizat nu doar stabilitatea economică, ci și stimularea creșterii economice și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru toți cetățenii României.

„Am reușit, în acești ultimi ani, să punem în mișcare proiecte de anvergură pentru România, fie că vorbim despre modernizarea infrastructurii, investiții în educație și sănătate sau venituri mai mari pentru pensionari. Prioritatea mea rămâne atragerea de fonduri europene și implementarea lor în beneficiul tuturor românilor. În calitate de deputat, voi continua să susțin proiectele strategice care aduc stabilitate economică și dezvoltare durabilă”, a declarat Adrian Câciu.

Adrian Câciu se remarcă printr-o abordare pragmatică în absorbția fondurilor europene și implementarea proiectelor strategice pentru dezvoltarea României.

Susținere pentru investițiile de mare anvergură

Printre proiectele de interes național și regional pe care Adrian Câciu le susține și le va duce la îndeplinire cu prioritate, pentru județul Dolj, se numără mai multe drumuri de mare viteză, în regim de autostradă sau drum expres, ce vor uni Craiova de Filiași, Filiași de Târgu Jiu și Lugoj, precum și Craiova de Calafat. La acestea, se adaugă modernizarea drumurilor județene, Spitalul Regional de Urgență Craiova, dar și reabilitarea de clădiri, dotarea claselor sau achiziția de microbuze școlare.

Cu o experiență de peste 23 de ani în administrația centrală, el este un specialist dedicat, angajat să ducă mai departe inițiativele esențiale pentru o țară modernă și prosperă. Printre prioritățile identificate se numără implementarea unor strategii care să sprijine economia, să creeze locuri de muncă bine plătite și să atragă investiții semnificative în domenii-cheie precum transporturile, educația, sănătatea și agricultura. Scopul acestor inițiative este de a îmbunătăți viața românilor și de a sprijini dezvoltarea echilibrată în întreaga țară.

Comandat de PSD Dolj, executat de Inter Regional Management SRL, CUI mandatar financiar 11240017

Politica