vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Accident mortal la ieșire din Severin

Accident mortal, pe DN 6, la ieșirea din Severin. Un bărbat a intrat cu mașina sub un TIR parcat. Nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat.

„Detașamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost solicitat să intervină pentru descarcerarea unei persoane, victima unui accident rutier, produs între un autoturism și un autotren parcat, pe DN 6, la ieșirea din municipiu. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială stingere, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima din autoturism, un bărbat în vârstă de aproximativ 41 de ani, care, din nefericire, a fost declarată decedată de către medicul SAJ. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale și șoferului autotrenului, care a refuzat transportul la spital. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului”, potrivit reprezentanților ISU Mehedinți.

Polițiștii fac cercetări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un bărbat de 41 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Drobeta-Turnu Severin către Orșova, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce se afla staționat în parcarea special amenajată pe partea dreaptă a părții carosabile. Din accident a rezultat decesul conducătorului autoturismului. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Mehedinți.

Politica