Tricolorii au meci cu campioana ultimelor 3 ediții din Elite League

Anghel Catalin

România U20 a avut programate, în luna noiembrie, două partide din cadrul Elite League U20: împotriva reprezentativelor similare ale Portugaliei (acasă) și Italiei (deplasare). Pentru tricolori a mai rămas de disputat meciul cu Italia, marți, de la ora 15:00, pe Viola Park, Firenze.

Din delegația tricolorilor fac parte și Marius Niculae, dar și Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21. Alexandru Musi și Răzvan Pașcalău, titulari în meciul contra reprezentativei U20 a Portugaliei, de joi, nu au făcut deplasarea în Italia pentru a doua partidă a acțiunii din luna noiembrie. Cei doi fotbaliști au acuzat probleme medicale după meciul contra lusitanilor. Aceștia s-au întors la echipele de club.

Lotul României U20:

Portari: Ștefan Lefter (Corvinul 1921), Vlad Răfăilă (US Lecce / Italia), David Dincă (ACSM Reșița);

Fundași: David Maftei (Oțelul Galați), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ștefan Duțu (CS Afumați), Dorin Pop (Corvinul 1921), Andrei Borza (FC Rapid 1923), David Antonio (AS Gubbio / Italia);

Mijlocași: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Alin Boțogan (ACS Petrolul 52), Ștefan Bană (Universitatea Craiova), Rareș Pop (FC Rapid 1923), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Omar El Sawy (Sepsi OSK), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52);

Atacanți: Alexandru Stan (Gloria Buzău), Atanas Trică (CSM Slatina).

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol