vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile pentru modernizarea României”.

„Ca român, fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul, preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României.

Vă rog să vă gândiţi că cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli şi 2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sa cinci, România merită acest lucru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca liberal, fac un apel către dumneavoastră: vrem să avem politici publice bune pentru comunităţile noastre, ca fiecare primar, fiecare preşedinte de consiliu judeţean, fiecare comunitate să se poată dezvolta? Atunci trebuie să avem politici liberale, trebuie să avem descentralizare şi, dacă trebuie să facem, trebuie să facem şi regionalizare. Cine credeţi că poate să facă această chestiune?

Dragilor, dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-şi risipeşte resursele, dacă dorim să avem o ţară de încredere, cu reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne şi creştere economică pentru cât mai mulţi români, prin muncă şi prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri.

Şi atunci, cei care aveţi încredere în mine, cei care ştiţi că sunt nişte zile importante în perioada următoare, vă rog să faceţi ceea ce trebuie, pentru ca în fiecare comunitate, românii trebuie să înţeleagă că votul util, votul pentru România este un vot pentru PNL şi pentru valorile liberale.

De asemenea, dacă se va face o înţelegere – şi eu sper să se întâmple treaba asta – eu, şi vă rog şi pe dumneavoastră să o respectăm, dar, dacă nu se va face, aşa cum am spus şi la întâlnirea precedentă, vă rog să votaţi pentru responsabilitate, pentru experienţă, pentru bun simţ, vă rog să votaţi raţional şi util, Nicolae Ciucă – preşedinte”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit digi24.ro

Elena Lasconi: Da, dacă vrem să oprim blatul PSD

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a transmis duminică un mesaj pentru o soluţie a candidaţilor de dreapta, la prezidenţiale, pentru a evita fragmentarea votului, ea arătând că este de acord că, dacă vrem să oprim blatul PSD, este nevoie de un gest ferm: candidat unic de dreapta. „DA, sunt de acord cu ce spune Ilie Bolojan! Ce spune acum domnul Bolojan, chiar în faţa şefului PNL, Nicolae Ciucă, eu am tot spus. Da, dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un gest ferm: candidat unic de dreapta.  Domnul Ciucă a refuzat, deja, să facem sondaje independente pentru a stabili cine este cel mai bine plasat şi pentru a avea un candidat comun. Dacă stă atât de bine în sondaje, cum se laudă prin articole plătite, de ce se fereşte să facă asta? Am venit cu această soluţie pentru viitorul României”, spune Elena Lasconi într-o postare pe Facebook. Preşedinta USR continuă: ”Este limpede că generalul este la ordinele lui Iohannis pentru a menţine PSD la guvernare”.

”Despre Mircea Geoană nici nu mai are rost să amintesc – cel mai longeviv preşedinte al PSD”, mai comentează Lasconi. ”Dragii mei, dacă vreţi să trăim de acum înainte într-o ţară în care statul îşi respectă cetăţenii, în care Justiţia face dreptate, iar corupţii sunt trimişi acolo unde le e locul, o ţară fără un preşedinte PSD, de voi depinde!  Indiferent câte calcule fac partidele, puterea reală, pe 24 noiembrie, e la fiecare dintre voi. Stă în puterea fiecărui vot să schimbăm România!”, transmite Elena Lasconi.

Mircea Geoană îi îndeamnă pe români să voteze împotriva unui blat PSD-AUR

Candidatul independent spune că el are cele mai mari șanse să-l împiedice pe George Simion să ajungă în turul 2 și le transmite oamenilor să iasă la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale pentru că atunci se va da marea bătălie.

„Votați util, votați rațional, votați cu cel care are cea mai bună șansă să oprească această mașinațiune politică, nedemocratică și netransparentă, dovedită în ultima perioadă mai mult decât abundent”, spune Geoană. Mesajul celor trei candidați este în primul rând pentru votanții anti-PSD și AUR, dar și pentru cei nehotărâți, care nu știu pe cine să voteze – susțin analiștii politici.

Politica