vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Accident mortal pe DN 56, între Moțăței Gară și Golenți

Un accident mortal a avut loc duminică pe DN 56, între localitățile Moțăței Gară și Golenți, județul Dolj, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Circulația rutieră se desfășoară prin dirijarea polițiștilor.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate 3 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care o persoană decedată. 

”În această dimineață, ora 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 56, a avut loc un accident rutier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care din primele cercetări, au stabilit faptul că o femeie de 37 de ani, din Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Craiova.

Din impact, autoturismul condus de aceasta a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani, din Ciupercenii Noi”, potrivit IPJ Dolj.

Din păcate, bărbatul de 73 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, fiind declarat decesul acestuia.

De asemenea, femeia de 37 de ani și o tânără de 24 de ani, pasager în autoturismul condus de aceasta, precum și o femeie de 68 de ani, pasager în celălalt autoturism, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportate la spital, conștiente și cooperante, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.

Politica