vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

România alocă cei mai puțini bani pe locuitor pentru sănătate

Peste 3.600 de euro pe locuitor au fost cheltuiţi în medie, în anul 2022, în Uniunea Europeană, pentru îngrijirea sănătăţii, România aflându-se, însă, pe ultimul loc din acest punct de vedere, cu 858 de euro per locuitor cheltuiţi în acest scop, arată datele publicate vineri de Eurostat, transmite Agerpres.

Potrivit acestor date, cele mai mari cheltuieli pentru sănătate au fost raportate în Luxemburg (6.590 de euro per locuitor), Danemarca (6.110 de euro) şi Irlanda (5.998 de euro). La polul opus sunt Romania (858 de euro), Bulgaria (990 de euro) şi Polonia (1.137 de euro).

Comparativ cu situaţia din anul 2014, cheltuielile pentru sănătate au crescut în toate ţările UE. Totuşi, cele mai mari creşteri procentuale au fost înregistrate în Letonia (140,5%), Lituania (125,6%) şi România (123,1%).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca procent din PIB, la nivelul UE, în 2022, ponderea cheltuielilor cu îngrijirea sănătăţii se situa la 10,4%. În rândul statelor membre, cele mai mari ponderi au fost înregistrate în Germania (12,6% din PIB), Franţa (11,9%) şi Austria (11,2%). În contrast, cele mai mici ponderi sunt în Luxemburg (5,6% din PIB), România (5,8%) şi Irlanda (6,1%).

Comparativ cu 2014, doar şase state membre UE au raportat o pondere mai mică a cheltuielilor cu îngrijirea sănătăţii în PIB în anul 2022. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Irlanda (scădere de 3,4 puncte procentuale), Danemarca (scădere de 0,8 puncte procentuale) şi Ţările de Jos (scădere de 0,5 puncte procentuale). În cazul României, ponderea cheltuielilor cu îngrijirea sănătăţii în PIB a crescut de la 5% în 2014, până la 5,8% în 2022.

Politica