duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Tricolorii sunt gata să învingă Kosovo: „Nu ne este teamă”

România întâlnește Kosovo, vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, într-o partidă care poate să le asigure tricolorilor primul loc în grupa din Liga Națiunilor. Elevii lui Mircea Lucescu sunt motivați și conștienți de faptul că poate face o nouă performanță. Andrei Burcă știe că nu va avea un meci ușor, pentru că fotbaliștii din Kosovo evoluează la echipe puternice, chiar și în Liga Campionilor.

De la primul antrenament, de când a venit Mircea Lucescu, am înțeles imediat și înțelegem principiile de joc. Nu este chiar atât de ușor ca la o echipă de club, dar aici sunt cei mai valoroși fotbaliști români și trebuie să prindem repede ideile dânsului. Cel mai mare câștig la finalul acestei campanii ar fi să rămânem cu o identitate de joc și cu siguranță asta vom obține. (n.r. Vă e teamă de Kosovo?) Teamă nu ne este. Trebuie respectați și trebuie avut grijă la ei. Oricum, i-am întâlnit de vreo trei ori în ultimul an și jumătate. Știm că au jucători care evoluează în Champions League. Au jucători foarte valoroși”, a declarat Andrei Burcă, potrivit as.ro.

26 de fotbaliști, 15 care evoluează în străinătate și 11 de la formații din SuperLigă, au primit convocarea pentru acțiunea naționalei, din luna noiembrie:

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

Policlinica Buna Vestire Craiova

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).

Politica