miercuri, decembrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

SCM Rm. Vâlcea a învins în Bănie

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au jucat în deplasare cu SCM Craiova derby-ul Olteniei din Liga Florilor, un meci important în lupta pentru prezența în viitoarea ediție a cupelor europene.

Craiovencele au intrat în meci mai bine și după cinci minute conduceau la patru trei diferență, 4-1. Vâlcencele au început cursa de urmărire și aproape de mijlocul primului mitan au reușit să egaleze la 9. Până la pauză Vâlcea a fost echipa mai bună și a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. Și repriza secundă a fost una echilibrată. Gazdele au egalat la 19 apoi vâlcencele au avut avans de patru goluri. Craiova a revenit, a redus handicapul la un singur gol diferență, 27-28 și finalul a fost încins. Experiența superioară a echipei de la poalele Capelei și-a spus cuvântul.

S-a terminat 28-30 și SCM Râmnicu Vâlcea intră în pauza competițională de pe locul 5 al clasamentului din Liga Florilor. Vâlcencele joacă, însă, un meci foarte important, sâmbătă la Debrecen și revin în întrecerea internă pe 23 decembrie, la derby-ul de pe propriul teren contra campioanei CSM București.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica