Consiliul Județean (CJ) Vâlce pregătește bugetul pentru anul viitor. În acest sens, Constantin Rădulescu, președintele CJ are mai multe întâlniri cu primarii din județ.
„Am vizitat mai multe localități din județ, unde am stat de vorbă cu primarii în vederea realizării unor proiecte comune, care să vină în sprijinul oamenilor.
În această perioadă, creionăm bugetul pentru anul viitor și îmi doresc să știu cu exactitate care sunt nevoile în toate localitățile din județ și unde putem dezvolta investiții în parteneriat.
La Olanu, căminul cultural și târgul de săptămână au nevoie urgentă de reabilitare. I-am solicitat primarului Răzvan Popa să facă o evaluare a celor două obiective și să vedem cum putem ajuta și noi, Consiliul Județean Vâlcea, pentru ca oamenii să se bucure de condiții mai bune.
La Ștefănești, se află în plină execuție construirea unui centru de zi pentru copiii cu dizabilități, iar cu fonduri europene urmează a se realiza și un centru multifuncțional. Vom încerca să prindem în bugetul de anul viitor partea de cofinanțare pentru aceste proiecte, pentru a putea fi finalizate la timp”, a declarat Rădulescu.
Acesta a menționat că va merge și în alte localități vâlcene, pentru ca administrația județeanp să poată veni „în sprijinul comunităților și să rezolvăm problemele stringente ale acestora”.