Update: Elicopterul a lansat de 8 ori, până acum, asupra focarelor. Suprafața aproximativă afectată 58 de ha. În zonă bate vântul, iar stratul de frunze este foarte gros. Nu arde coronament și nu sunt gospodării în apropiere.
În această dimineață, echipele de intervenție din cadrul ISU Vâlcea au reluat operațiunile de stingere a incendiului de vegetație care afectează fondul forestier al localității Câineni, județul Vâlcea. Incendiul este activ de trei zile, iar până în prezent suprafața afectată depășește 40 de hectare, conform pompierilor vâlceni.
Acționează 22 de pompieri militari sprijiniți de 17 persoane (SVSU, Ocolul Silvic Câineni și Obștea Greblești). Arderea este în fondul forestier, dar nu arde coronament, doar vegetație uscată, mărăciniș și doborâturi.
Pentru stingerea incendiului , ISU Vâlcea a solicitat încă de ieri intervenția resurselor aeriene. Misiunea este în desfășurare.