joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/A furat un capac de la un cazan de țuică și a fost reținut

Un tânăr de 24 de ani din comuna Izvoarele Olt, a ajuns în arestul Poliției, pentru că ar fi furat un capac de la un cazan de țuică, un telefon și suma de 200 de lei de la o femeie din aceeași comună. Femeia a alertat Poliția că cineva i-ar fi intrat în curte și i-ar fi furat capacul de la cazanul de țuică.

Tânărul a fost identificat și introdus în arestul IPJ Olt pentru 24 de ore pentru furt calificat. Întâmplarea a avut loc în urmă cu câteva zile.

„În fapt, la data de 5 noiembrie 2024, în jurul orei 02:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au fost sesizați de către o femeie, din comuna Izvoarele, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa și i-ar fi sustras mai multe bunuri și o sumă de bani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Izvoarele, bănuit de comiterea faptei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2024, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele utilizate de tânărul bănuit de comiterea faptei. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunurile care privesc posibila activitate infracțională.

În urma probatoriului administrat, la data de 7 noiembrie 2024, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, transmite Poliția Olt.

Politica