marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Harris sau Trump. Americanii își votează azi noul președinte

Aproximativ 240 de milioane de americani sunt aşteptaţi, marți, 5 noiembrie, la urne pentru a-l alege pe cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și pe membri Camerei Reprezentanților și o parte din Senat.

În cursă se află vicepreședinta democrată Kamala Harris și fostul șef de stat republican Donald Trump.

Primele secții de votare s-au deschis, deja

Urnele se închid începând cu primele ore ale nopții de marți spre miercuri (de la 01.00, ora României), iar primele rezultate vor fi clare în cursul nopții, deși verdictul final s-ar putea amâna, scrie hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zeci de milioane de alegători americani au votat deja anticipat în alegerile prezidențiale și cele pentru Congresul SUA, dar grosul electoratului merge la urne marți, ziua care pune capăt unei campanii tensionate și divizive, ce pare să fi contribuit și mai mult la polarizarea societății.

Sondajele de opinie publicate în ultimele săptămâni arată o cursă prezidențială strânsă, cu democrata Kamala Harris în avantaj în votul la nivel național, dar cu republicanul Donald Trump conducând, la limită, în unele state cheie, decisive pentru rezultatul final.

Două sondaje de ultim moment au sugerat că Harris ar fi pe o tendință ascendentă, dar în lipsa timpului, confirmarea finală va veni direct la urne.

Cine va câștiga este neclar

Trump, un republican în vârstă de 78 de ani, a fost ținta a două tentative de asasinat în campanie, la doar câteva săptămâni după ce un juriu din New York l-a condamnat în dosarul plăților pentru cumpărarea tăcerii actriței pentru adulți Stormy Daniels.

Diviziv, el a reușit însă, încă o dată, să convingă mulți americani, care au încredere în el atunci când vine vorba despre economie sau migrație.

Harris, în vârstă de 60 de ani, a devenit candidata Partidului Democrat în luna iulie – ceea ce îi oferă șansa de a deveni prima femeie care deține cea mai puternică funcție din lume – după ce președintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a avut o prestație dezastruoasă la dezbaterea cu Trump și, trei săptămâni mai târziu, a renunțat la candidatura pentru realegere sub presiunea partidului său.

Susținând că Trump este o amenințare pentru democrație, Harris luptă pentru votul clasei de mijloc și caută votul femeilor, prin politici sociale, dar suferă în sondajele de opinie după anii de inflație ridicată.

Cu sufletul la gură

Din China până în Israel, Gaza, Liban, Rusia sau Europa, lumea întreagă așteaptă numele viitorului președinte al SUA.

Pentru Ucraina și estul Europei, tensiunea este maximă, în contextul războiului din Ucraina.

Donald Trump a promis că va pune capăt rapid acestui conflict, dar cei mai mulți observatori se tem că acest lucru va presupune exercitarea de presiuni asupra Kievului, pentru cedarea de teritorii și încheierea războiului în condiții avantajoase pentru Rusia.

Așteptările sunt ca Harris să continue mai degrabă actuala politică a administrației lui Joe Biden, de sprijinire a Ucrainei.

Primele urne se închid la 18.00 ET

Urnele încep să se deschidă în SUA la ora 06.00 ET (ora 13.00, ora României), în statele de pe coasta de est și continuă apoi cu celelalte state.

Primele urne se închid la 18.00 ET (01.00, miercuri, ora României) în Kentucky și Indiana, dar aceste state nu reprezintă o mare miză, ele fiind ferm republicane.

La ora 19.00 ET (02.00, miercuri, ora României) se închid urnele în șase state, inclusiv Georgia, unul dintre statele cheie.

După încă jumătate de oră se închid urnele în trei state, Carolina de Nord, Ohio și Virginia de Vest. Carolina de Nord e un stat cheie și unul care ar putea indica șansele pe care le are Harris.

La 20.00 ET (03.00, miercuri, ora României) se închid urnele în 16 state, inclusiv Pennsylvania, cel mai important stat cheie de anul acesta, care ar putea fi un indicator deosebit de bun pentru rezultatul final.

La 21.00 ET (04.00, miercuri, ora României) se închid urnele în alte 15 state, inclusiv Michigan și Wisconsin. Nevada, un alt stat cheie, își închide urnele după încă o oră.

Când aflăm rezultatele

Numărătoarea voturilor începe imediat după închiderea urnelor, iar estimările sunt publicate în cursul nopții de câteva dintre cele mai importante organizații de presă din SUA, pe baza datelor oficiale.

Până la închiderea urnelor în Hawaii și în cea mai mare parte a Alaskăi, când în România va fi 7 dimineața, americanii ar trebui să aibă o idee despre cine va fi noul președinte. Să nu ne grăbim însă.

În 2020, AP nu l-a declarat pe Biden drept câștigător al alegerilor prezidențiale până pe 7 noiembrie, la patru zile după închiderea primelor urne.

În 2016, lucrurile au fost foarte clare în dimineața de după ziua alegerilor, când Trump a fost declarat câștigător.

Având în vedere cât de strânsă se așteaptă să fie cursa pentru Casa Albă, americanii ar putea fi nevoiți să se pregătească pentru o noapte lungă – sau chiar pentru mai multe zile pentru a afla cine este viitorul lor președinte.

Șapte state contează în mod deosebit

Aproximativ 240 de milioane de persoane sunt eligibile să voteze la alegerile din 2024 din SUA, însă doar un număr relativ mic sunt susceptibile să decidă cine va deveni următorul președinte, scrie BBC.

Toată lumea știe deja, spre exemplu, că Harris va câștiga în California, așa cum Trump poate conta pe susținerea Texas-ului.

Experții consideră că există doar un număr mic de așa-numite state cheie, care ar putea fi câștigate fie de democrata Kamala Harris, fie de republicanul Donald Trump, și care ar putea înclina balanța victoriei finale.

La alegerile din 5 noiembrie 2024, șapte state – Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin – vor decide în mod special noul președinte al SUA, scriu BBC și site-ul de analiză de sondaje Fivethirtyeight.

Cum funcționează sistemul de vot american

Câștigătorul alegerilor din SUA nu este persoana care obține cele mai multe voturi din întreaga țară, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor – a celor care organizează alegeri democratice corecte în orice caz. 

În schimb, ambii candidați sunt implicați în lupte organizate în cele 50 de state.

Fiecare stat are un anumit număr de voturi ale colegiului electoral, bazate parțial pe populație. În total, sunt 538 de astfel de voturi în joc, iar câștigătorul alegerilor prezidențiale este candidatul care obține 270 sau mai multe voturi.

California are cele mai multe voturi în colegiul electoral, 54, în timp ce o serie de state puțin populate precum Wyoming, Alaska și Dakota de Nord (și Washington DC) au câte trei.

În toate statele, cu excepția a două, candidatul care obține cel mai mare număr de voturi primește toate voturile colegiului electoral al statului. 

În final, este posibil ca un candidat să câștige cele mai multe voturi la nivel național – cum a făcut Hillary Clinton în 2016 – dar să fie totuși învins în colegiul electoral.

Alegeri pentru Congres

În afara Statelor Unite, alegerile din 5 noiembrie se rezumă adesea doar la duelul pentru Casa Albă, dar pentru americani, componența noului Congres va fi la fel de importantă. Iar aceste alegeri parlamentare se anunță a fi foarte strânse, scrie France Presse.

În sute de circumscripții electorale din întreaga țară, urnele vor decide dacă învingătorul alegerilor prezidențiale își va putea pune în aplicare programul în consens cu legislativul sau dacă se poate aștepta la blocaje (sau chiar la un impas politic).

Congresul SUA, care își are sediul pe Capitol Hill din Washington, este format din două hemicicluri: Camera Reprezentanților, unde lupta este pentru toate cele 435 de fotolii parlamentare, și Senatul, unde în joc sunt puse acum 34 din cele 100 de locuri.

În plus față de rolul lor legislativ comun, cele două camere sunt importante în materie de politică externă, apărare, taxe vamale și ajutor internațional. Acestea au, de asemenea, un drept de control asupra executivului și sistemului judiciar.

Cu doar câteva zile înainte de urne, diferența dintre cele două partide este parcă mai redusă ca niciodată.

Alegerile pentru Camera Reprezentanților se anunță a fi un meci strâns, iar Senatul ar putea ajunge în mâinile republicanilor, dar cu o majoritate extrem de redusă.

Politica