vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Poliția, lecție deschisă cu proprietarii de căței

Proprietarii de căței din Orșova au luat parte la o „lecție deschisă” despre ce drepturi, dar și ce obligații au. Profesori le-au fost polițiștii. Oamenii legii au derulat o acțiune în oraș, în cadrul căreia au promovat și campania de sterilizare gratuită a animalelor ce va avea loc în Orșova.

„Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Poliției municipiului Orșova, au desfășurat o acțiune preventiv-informativă pe linia legislației aplicabile în domeniul protecției animalelor, în municipiul Orșova.
În cadrul dialogului, polițiștii le-au adus la cunoștință cetățenilor cu care au interacționat drepturile și obligațiile ce revin fiecărui deținător de animale, prevenirea abandonului, precum și desfășurarea unei campanii de sterilizare gratuită, organizată de către UAT Orșova, în colaborare cu Asociația “Pro Pet”, eveniment ce va debuta cu data de 05 noiembrie.
Totodată, polițiștii au diseminat pliante cu conținut informativ, necesare unei informări obiective a populației”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.

În plus, proprietarilor de animale le-au fost prezentate prevederile OUG 155/2001, conform cărora este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și metișii acestora.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica