sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 100 de români vor încheia anul cu o avere mai mare de 30 de milioane de dolari

Peste 100 de persoane vor încheia anul cu o avere mai mare de 30 de milioane de dolari în România, potrivit raportului „Luxury Goods in Romania”, realizat de compania de cercetare a pieței Euromonitor International, scrie g4media.ro

Totodată, din categoria high-net-worth individuals (HNWI) vor face parte 2.000 de români, care au o avere mai mare de 1 milion de dolari.

Și vânzările de automobile premium și de lux din România vor atinge, la sfârșitul acestui an, nivelul de 6,6 miliarde de lei (aproximativ 1,386 miliarde de dolari), în creștere cu 13% comparativ cu 2023, potrivit aceluiași raport

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Numărul de consumatori înstăriți influențează în mod semnificativ performanța automobilelor premium și de lux”, arată raportul.

De asemenea, în țara noastră sunt 16.600 de persoane considerate „înstărite”, un segment al populației adulte cu venituri și active considerabile. Aceștia se situează deasupra clasei medii, dar sub nivelul persoanelor cu averi foarte mari (UHNWI sau HNWI).

Per total, vânzările de bunuri de lux în România vor crește, în retail și la valoarea curentă (prețurile de azi), cu 9% în 2024, urmând să ajungă la nivelul de 11,4 miliarde de lei (aproximativ 2,394 miliarde de dolari).

Potrivit analiștilor firmei, domeniul se comportă bine „în ciuda situației economice dificile din țară”, deoarece consumatorii bogați sunt dispuși să investească în experiențe, piese atemporale și bunuri premium.

În cercetare, Euromonitor a inclus vânzările din următoarele domenii: lux experiențial, hoteluri de lux, vinuri fine/șampanie, mașini premium și de lux, lux personal, îmbrăcăminte și încălțăminte de designer, ochelari de lux, bijuterii de lux, articole din piele de lux, electronice portabile de lux, ceasuri de lux, instrumente de scris și papetărie de lux, frumusețe și îngrijire personală super premium.

Această piață va continua să crească. Vânzările de bunuri de lux vor înregistra o rată de creștere anuală compusă de 8% în următorii cinci ani, în retail și la valoarea curentă (prețurile de azi), și vor ajunge până în 2029 la valoarea de 16,3 miliarde de lei (aproximativ 3,423 miliarde de dolari).

Politica