marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Judeţul Vâlcea va rămâne fără medici de familie

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vâlcea prezentat o situaţie care arată că în viitorul apropiat judeţul nu va mai avea suficienţi medici de familie, deoarece  peste 60 dintre ei au peste 60 de ani.

“Avem un corp de adevăraţi profesionişti între medicii de familie, însa, viitorul nu sună bine deloc. Îngrijorător pentru noi este îmbătrânirea corpului medical şi dacă ne uitam pe graficul pe grupe de vârstă al medicilor de familie din judetul Valcea, avem numai cinci medici cu vârsta sub 39 de ani. Sunt  53 de medici cu vârsta între 60 şi 65 de ani şi 73 de medici cu vârsta peste 66 de ani, ceea ce înseamnă peste 66% medici cu vârsta peste 60 de ani. Intrările în sistem sunt puţine, existând un dezechilibru major între numărul potenţialelor intrări în sistem şi viitoare iesiri”, spune  medicul-şef al CAS Vâlcea, Gabriela Pădureanu, potrivit Agerpres.

Reprezentantii CAS Vâlcea  susţin că sunt necesare   măsuri care sa reglementeze resursa umana din acest domeniu existând riscul de consecinţe grave atât în ceea ce priveste numărul de zone neacoperite de aceste servicii de medicina primară, cât şi asupra calităţii actului medical ca urmare a numărului tot mai mare de asiguraţi pe listele medicilor rămaşi în sistem.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica