miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

A murit caricaturistul Gabriel Bratu

Gabriel Bratu, unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi caricaturişti români, a încetat din viață, anunță radiooltenia.ro

Gabriel Bratu s-a născut la Craiova, la 5 noiembrie 1934 și a lucrat 45 de ani la Casa Creaţiei Populare şi la Editura „Scrisul Românesc”.

Primele desene le-a realizat cu cărbune din maşina de călcat a mamei sale

”Am desenat pe peretele casei; au fost cel mai bine plătite desene, pentru că palmele pe care le-am primit atunci n-am să le uit niciodată!…” povestea maestrul, în urmă cu câțiva ani, când a intrat în ”clubul octogenarilor”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tudor Popescu-Dor, actor la Naţionalul craiovean şi caricaturist, i-a fost un prim mentor, au urmat profesorii Marineanu, Hagiescu… La Şcoala Populară de Artă “Cornetti” i-a avut colegi pe Sabin Bălaşa, George Vlăescu, Victor Pârlac, Ştefan Brădiceanu.

După absolvirea liceului, maestrul Gabriel Bratu a dat examen la Cinematografie.

“N-am stat mult acolo.Aam făcut şi o şcoală de desen animat, pe lângă maestrul Gopo, dar nici acolo nu am stat mult.

Dacă vă spun că totul s-a petrecut din cauza unui amor, mă credeţi? Eu eram la Bucureşti, amorul – la Craiova şi, vezi-doamne, distanţa era prea mare”, își amintea maestrul.

Acesta a rememorat și anii în care a lucrat la Casa Creaţiei Populare şi la Editura „Scrisul Românesc”, timp în care a cunoscut o mulţime de oameni de renume.

”Cu Amza Pellea şi cu Sabin Bălaşa mă ştiam din liceu şi am fost alături până când… n-au mai fost. Cu Marin Sorescu mă ştiam de la începuturile lui. Cu Doamna Maria – Maria Tănase – am fost, să zic aşa, bun amic, de multe ori fiindu-i în preajmă la diverse „întâmplări”.

Şi, ca semn al preţuirii, am fost unul dintre cei care au iniţiat festivalul de muzică populară ce-i poartă numele.

Vreau să amintesc aici spusele coanei Ioana Radu, la prima ediţie, în 1969, a festivalului: „Bratule, când o să mor, dacă-mi faceţi şi mie festival, la Minerva să mi-l faceţi, pentru că acolo eu m-am născut!”. Şi i-am făcut festival. La Minerva l-am făcut! …”

Slujba de înmormântare va avea loc, joi, 24 octombrie, ora 11.00, la Biserica „Sfântul Ierarh Calinic” din Valea Roşie și va fi înhumat la Cimitirul Catolic.

Gabriel Bratu a absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București, scrie Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova.

A fost profesor de desen la Şcoala Populară de Artă Cornetti, Craiova și redactor artistic la editura Scrisul Românesc.

Din 1948 a fost publicist-grafician și caricaturist pentru publicațiile: Înainte, Scânteia tineretului, Cuvântul libertăţii, Licurici, Apărarea Patriei, Ramuri, Amfiteatru, Gazeta literară, Urzica, Moftul român, Harababura, Satiricon, Perpetuum comic.

Premii
1951 – Premiul Revistei Urzica
1956 – Premiul Informaţia Bucureştiului
1970 – Premiul Caricaturii de Presă
1980 – Premiul pentru cea mai bună ilustraţie pentru cartea pentru copii
Premiul Harababura
Premiul Bobul de Aur
2002 – Marele Premiu, Umor la Gura Humorului
2017 – Premiul de Excelență, Salonul de Umor, Suceava

În 2005 a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“al municipiului Craiova.

Activitatea artistică

A avut peste 250 de prezenţe în expoziţii locale și naționale, precum și în Saloanele Naţionale de Grafică şi Saloanele Naţionale de Caricatură de la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Tg. Mureş, Brăila, Suceava, Galaţi, Urziceni, Petroşani, Gura Humorului, Vaslui.

De asemenea, 23 expoziţii personale au fost deschise la Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Calafat, Muzeul Judeţean Slatina şi în Segarcea, Turceni, Băileşti, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Aalborg (Danemarca), Toronto (Canada).

Gabriel Bratu a avut și 109 prezenţe în Saloanele Internaţionale de Caricatură din Tokio, Montreal, Berlin, Knokke Heist, Bratislava, Gabrovo, Bruxelles, Skopje, Osten, Beringen, Kruish, Belgrad, Amstelveem, Ancona, Teheran, Mazara del Valle, Istanbul, Ancara, Moscova, Praga, Wroclaw, Varşovia, Havana, Ierusalim, Tel Aviv, Craiova.

A ilustrat peste 30 de cărţi apărute la editurile Sport-Turism, FaclaTineretului, Scrisul Românesc (unde a realizat peste o mie de coperte).

Este prezent în mari albume de artă caricaturală: Maeştrii caricaturii româneşti, Moscova; The Cartoon Aid Olympic Book, Londra; Witty World, Los Angeles, Who’s who; Caricaturiştii români ai secolului XX.

Premii

1951 – Premiul Revistei Urzica
1956 – Premiul Informaţia Bucureştiului
1970 – Premiul Caricaturii de Presă
1980 – Premiul pentru cea mai bună ilustraţie pentru cartea pentru copii
Premiul Harababura
Premiul Bobul de Aur
2002 – Marele Premiu, Umor la Gura Humorului
2017 – Premiul de Excelență, Salonul de Umor, Suceava

Politica