luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Continuă demersurile pentru construirea Campusului Regional Oltenia pentru Învățământul Dual 

Consiliul Județean (CJ) Dolj continuă demersurile pentru construirea Campusului Regional Oltenia pentru Învățământul Dual. În ședința de vineri a administrației județene, s-a propus trecerea din domeniul public al comunei Işalniţa în domeniul public al judeţului Dolj a unui teren de 20.730 mp, situat pe teritoriul administrativ al comunei Işalniţa, pentru acest proiect.

Campusul Regional Oltenia pentru Învățământul Dual va avea un rol foarte important din din punct de vedere social, cât și economic.

„Realizarea obiectivului de investiții „Campus Regional Oltenia pentru Învăţământul Dual” va avea un efect pozitiv, în elaborarea sa ținându-se cont de faptul că Mecanismul de redresare și reziliență are la bază obiectivul U.E. de a realiza o sustenabilitate și o coeziune competitive, contribuind la remedierea situațiilor provocate de criză, la abordarea problemelor de mediu, plasând economia către o creștere durabilă precum și la realizarea tranziției digitale, esențiale pentru consolidarea rezilienței sociale și economice a U.E. și a statelor membre, a potențialului lor de creștere durabilă și a creării de locuri de muncă. În acest sens, realizarea acestui obiectiv de investiții va contribui la dezvoltarea continuă a parteneriatelor între operatorii economici și școli, cu rezultat în cunoașterea reciprocă și reală a nevoilor ambelor părți, anticiparea nevoilor de calificare și adaptare a ofertei la nevoile pieței muncii, intensificarea acţiunilor de informare, orientare și consiliere a elevilor privind cariera, abordarea integrată a formării profesionale inițiale şi continue, din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți, îmbunătățirea calității și relevanței programelor de educație și formare profesională pentru piața muncii, a nivelului de calificare a tinerilor.
În același timp, vor fi susținute tendințele de dezvoltare a sectoarelor economice la nivel local și regional, dar și calificările necesare ramurilor industriale cu potențial competitiv, cu accent pe creșterea nivelului de calificare și noile tehnologii”
, se arată în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean.

În urmă cu trei luni, Consiliul Județean Dolj trecea un alt teren de aproape 80 de mii de metri pătrați, pentru construirea campusului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Termenul de realizare al Campusului Regional Oltenia pentru Învăţământul Dual este de maxim 5 (cinci) ani de la preluarea imobilului-teren pe bază de protocol de predare-primire. Proiectul va fi realizat cu bani alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Politica